Parlamentul României adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispozitii generale
Art. 1
(1)Prezenta lege reprezinta baza pentru asigurarea unui nivel înalt de
protectie a sanatatii oamenilor si a intereselor consumatorilor în ceea ce
priveste alimentele, tinând cont de diversitatea ofertei alimentare, incluzând
si produsele traditionale, precum si functionarea eficienta a pietei interne.
(2)Prezenta lege stabileste principii si responsabilitati comune,
mijloacele de a asigura o baza stiintifica solida, cerinte si proceduri
organizatorice eficiente pentru a sustine luarea celor mai potrivite decizii în
domeniul sigurantei alimentelor si al hranei pentru animale.
(3)Având în vedere prevederile alin. (1), prezenta lege stabileste principiile generale care
se aplica alimentelor si hranei pentru animale, în general, si sigurantei
acestora, în special.
(4)Prezenta lege stabileste proceduri cu privire la problemele care au un
impact direct sau indirect asupra sigurantei alimentelor si a hranei pentru
animale.
(5)Prevederile prezentei legi se aplica la toate etapele productiei,
prelucrarii, distributiei si comercializarii alimentelor si hranei pentru
animale, cu exceptia productiei primare pentru uz particular casnic ori
prepararii, manipularii sau depozitarii alimentelor destinate consumului
casnic.
Art. 2
(1)În sensul prezentei legi, prin aliment ori produs alimentar se întelege
orice produs sau substanta, indiferent daca este procesat integral, partial sau
neprocesat, destinat consumului uman ori preconizat a fi destinat consumului
uman.
(2)Alimentele includ si bauturile, guma de mestecat si orice alta
substanta, inclusiv apa încorporata intentionat în alimente în timpul
producerii, pregatirii sau tratarii acestora.
(3)În notiunea de aliment nu se includ:
a)hrana pentru animale;
b)animalele vii, în afara cazului în care acestea sunt destinate a fi
procesate în vederea punerii pe piata a produselor destinate consumului uman;
c)plantele înaintea recoltarii;
d)produsele medicinale;
e)produsele cosmetice;
f)tutunul si produsele din tutun;
g)substantele narcotice si psihotrope;
h)reziduurile si contaminantii.
Art. 3
În întelesul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc astfel:
a)legislatie în domeniul alimentelor - actele normative care reglementeaza
alimentele, în general, si siguranta alimentelor, în special, si se aplica în
toate etapele productiei, procesarii si distributiei alimentelor, precum si
hranei pentru animale, produsa sau utilizata pentru animalele destinate
productiei de alimente;
b)activitate în domeniul alimentar - orice activitate corelata cu una
dintre etapele de productie, procesare si distributie a alimentelor;
c)întreprindere sau unitate cu profil alimentar - orice unitate, indiferent
daca are sau nu are drept scop obtinerea de profit si indiferent daca este
publica sau privata, care desfasoara oricare dintre activitatile legate de una
dintre etapele de producere, prelucrare si distributie a alimentelor;
d)agent cu activitate în domeniul alimentar - persoana fizica sau persoana
juridica abilitata sa raspunda de îndeplinirea cerintelor legislatiei în
domeniul alimentelor în întreprinderea proprie;
e)operator din industria alimentara - persoana fizica obligata sa aplice,
în cadrul activitatii pe care o realizeaza în întreprinderea sau în unitatea în
care lucreaza, conformitatea cu prevederile legislatiei în domeniul
alimentelor;
f)hrana pentru animale - orice substanta sau produs, inclusiv aditivii,
procesat integral, partial sau neprocesat, destinat alimentatiei animalelor pe
cale orala;
g)întreprindere sau unitate având ca profil hrana pentru animale - orice
unitate, indiferent daca are sau nu are drept scop obtinerea de profit si
indiferent daca este publica sau privata, care desfasoara oricare dintre
activitatile legate de una dintre etapele de producere, prelucrare, depozitare,
transport si distributie a hranei pentru animale;
h)activitate din domeniul hranei pentru animale - orice activitate de
productie, procesare, depozitare, transport sau distributie a hranei pentru
animale, inclusiv activitatea oricarui producator agricol care produce,
proceseaza sau depoziteaza hrana pentru animale destinata animalelor din
exploatatia proprie;
i)agent cu activitate în domeniul hranei pentru animale - persoana fizica
sau persoana juridica abilitata sa raspunda de îndeplinirea cerintelor
legislatiei în domeniul hranei pentru animale în întreprinderea proprie;
j)operator din domeniul hranei pentru animale - persoana fizica obligata sa
aplice, în cadrul activitatii pe care o realizeaza în întreprinderea sau în
unitatea în care lucreaza, conformitatea cu prevederile legislatiei în domeniul
hranei pentru animale;
k)comert cu amanuntul - manipularea si/sau procesarea alimentelor si
depozitarea acestora în punctele de vânzare ori de livrare catre consumatorul
final, inclusiv terminalele de distributie, operatiunile de catering, cantinele
fabricilor, restaurantele si alte operatiuni similare în domeniul serviciilor
alimentare, magazine, centre de distributie tip supermarket, piete de vânzare
angro;
l)punere pe piata - detinerea de alimente sau hrana pentru animale în
vederea vânzarii, inclusiv oferirea spre vânzare sau orice alte forme de
transfer, gratuit ori nu, precum si vânzarea, distributia si alte forme de
transfer propriu-zise;
m)risc - probabilitatea aparitiei unui efect nociv pentru sanatate, precum
si severitatea acestui efect, ca urmare a expunerii la un pericol;
n)analiza riscului - procesul care cuprinde 3 componente intercorelate:
evaluarea riscurilor, managementul riscurilor si comunicarea riscurilor;
o)evaluarea riscului - procesul stiintific format din 4 etape, si anume:
identificarea pericolului (hazardului), caracterizarea pericolului, evaluarea
expunerii si caracterizarea riscului;
p)managementul riscului - procesul, distinct de evaluarea riscului,
constând în aprecierea diferitelor politici posibile, în consultare cu partile
interesate, tinând cont de evaluarea riscului si de alti factori posibili si,
daca se impune, de selectarea masurilor adecvate de preventie si control;
r)comunicarea riscului - schimbul interactiv de informatii si opinii, pe
parcursul derularii analizei riscului, cu privire la pericole si riscuri, la
factorii corelati riscurilor si la perceptia riscului, dintre evaluatorii
riscului, managerii riscului, consumatori, operatorii din industria alimentara
si din domeniul hranei pentru animale, mediile universitare si alte parti
interesate, incluzând explicarea rezultatelor evaluarii riscului si a bazei
deciziilor de management al riscului;
s)pericol - un agent biologic chimic sau fizic ori o stare a acestuia,
prezent în alimente sau în hrana pentru animale, cu potential de a cauza un
efect nociv pentru sanatate;
s)trasabilitate - posibilitatea identificarii si urmaririi, pe parcursul
tuturor etapelor de productie, procesare si distributie, a unui aliment, a
hranei pentru animale, a unui animal destinat pentru productia de alimente sau
a unei substante care urmeaza ori care poate fi încorporata într-un aliment sau
în hrana pentru animale;
t)etapele productiei, procesarii si distributiei - oricare etapa, începând
cu productia primara, inclusiv importul unui aliment, pâna la, inclusiv,
depozitarea, transportul, vânzarea sau furnizarea catre consumatorul final si,
unde este cazul, importul, productia, prelucrarea, depozitarea, transportul,
distributia, vânzarea si livrarea hranei pentru animale;
t)productia primara - cresterea animalelor sau cultivarea plantelor,
inclusiv recoltarea productiei de la acestea, mulsul si productia rezultata de
la animale înainte de abatorizare. Productia primara include, de asemenea,
activitati de vânatoare si pescuit, precum si culegerea fructelor de padure;
u)consumatorul final - persoana fizica sau un grup de persoane fizice care
consuma în mod independent un aliment definit în sensul prezentei legi.
CAPITOLUL II: Legislatia în domeniul alimentelor
SECTIUNEA 1: Domeniul de aplicare
Art. 4
(1)Prevederile legislatiei în domeniul alimentelor se aplica în toate
etapele productiei, procesarii si distributiei alimentelor sau hranei pentru
animale, destinata sau administrata animalelor pentru productia de alimente.
(2)Principiile generale prevazute la art. 5-10 formeaza cadrul general care
trebuie sa fie respectat prin masurile care se vor lua.
(3)Principiile si procedurile în vigoare privind legislatia din domeniul
alimentelor vor fi adaptate în cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de 1
ianuarie 2007, în vederea conformarii cu principiile prevazute la art. 5-10.
(4)Pâna la data de 1 ianuarie 2007 si prin exceptie de la prevederile alin.
(3) legislatia în vigoare se aplica în conformitate cu principiile prevazute la
art. 5-10.
(5)În baza prezentei legi se va elabora legislatia specifica în domeniul
alimentelor si hranei pentru animale.
SECTIUNEA 2: Principii generale
Art. 5
(1)Legislatia în domeniul alimentelor urmareste unul sau mai multe
obiective generale ale protectiei vietii si sanatatii umane, a intereselor
consumatorilor, folosirea de practici corecte în comertul cu alimente, având în
vedere, atunci când este cazul, protectia sanatatii si bunastarii animalelor, a
sanatatii plantelor si a mediului înconjurator.
(2)Legislatia în domeniul alimentelor urmareste realizarea liberei
circulatii a alimentelor si a hranei pentru animale fabricate, precum si
comercializarea în conformitate cu principiile si cerintele generale prevazute
în prezentul capitol.
(3)La elaborarea sau adaptarea legislatiei în domeniul alimentelor vor fi
luate în considerare standardele internationale existente sau în stadiul de a
fi adoptate, în afara cazurilor în care aceste standarde ori elementele vizate
de aceste standarde nu vor constitui un mijloc eficient sau adecvat în
realizarea obiectivelor acestei legislatii, ori daca exista o motivatie
stiintifica sau în cazul în care acestea pot determina un nivel de protectie
diferit de cel stabilit ca adecvat la nivel comunitar.
Art. 6
(1)În vederea realizarii obiectivului general care vizeaza asigurarea unui
nivel înalt de protectie a sanatatii si vietii oamenilor, legislatia în
domeniul alimentelor se bazeaza pe analiza riscurilor, în afara cazului în care
aceasta abordare nu este adecvata circumstantelor sau naturii masurii.
(2)Evaluarea riscurilor este bazata pe informatiile stiintifice disponibile
si este realizata în mod independent, obiectiv si transparent.
(3)Managementul riscurilor ia în considerare rezultatele evaluarii
riscurilor si opiniile Agentiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor,
alti factori relevanti pentru managementul riscurilor si principiul precautiei.
Art. 7
(1)În cazurile specifice când, în urma evaluarii informatiilor existente,
este identificata posibilitatea efectelor daunatoare asupra sanatatii, dar
subzista o incertitudine stiintifica, pot fi adoptate masuri provizorii de
management al riscului, necesare pentru asigurarea unui nivel înalt de
protectie a sanatatii, pâna la colectarea altor informatii stiintifice în vederea
unei evaluari mai complete a riscului.
(2)Masurile adoptate în baza prevederilor alin. (1) vor fi proportionale cu
posibilele efecte ale riscului si nu vor restrictiona comertul cu alimente mai
mult decât este necesar pentru asigurarea unui nivel înalt de protectie a
sanatatii, cu luarea în calcul a posibilitatilor tehnice si economice si a
altor factori relevanti.
(3)Masurile adoptate pe baza prevederilor alin. (1) sunt reexaminate în cadrul
unei perioade rezonabile, care depinde de natura riscului identificat pentru
viata sau sanatate, precum si de tipul informatiilor stiintifice necesare
pentru clarificarea incertitudinii stiintifice si pentru realizarea unei
evaluari mai complete a riscului.
Art. 8
Legislatia în domeniul alimentelor urmareste sa protejeze interesele
consumatorilor si sa le furnizeze informatiile necesare, pentru a alege în
cunostinta de cauza alimentele pe care le consuma, si vizeaza prevenirea:
a)practicilor frauduloase sau înselatoare;
b)falsificarii alimentelor;
c)oricaror practici care pot sa induca în eroare consumatorul.
SECTIUNEA 3: Principii de realizare a transparentei
Art. 9
Elaborarea, evaluarea si modificarea legislatiei în domeniul alimentelor
trebuie sa se realizeze în cadrul unui proces deschis si transparent de consultare
a publicului, direct sau prin intermediul organizatiilor reprezentative, cu
exceptia cazurilor în care urgenta solutionarii nu permite realizarea acestei
actiuni.
Art. 10
În cazurile în care exista motive de suspiciune cu privire la existenta
unui risc pentru sanatatea umana sau animala, determinat de un aliment ori
hrana pentru animale, în functie de natura, gravitatea si aria de cuprindere a
acestui risc, autoritatile publice competente în domeniu iau masurile necesare
în vederea informarii populatiei cu privire la natura riscului, prin
identificarea cât mai exacta a alimentului sau hranei pentru animalele
respective ori tipului de aliment sau hrana pentru animale, a riscului pe care
îl poate prezenta si a masurilor care se vor lua în vederea prevenirii,
reducerii sau eliminarii acelui risc.
SECTIUNEA 4: Obligatii generale privind comertul cu alimente
Art. 11
Alimentele si hrana importate pentru animale trebuie sa fie în conformitate
cu cerintele legislatiei în domeniul alimentelor sau cu cele prevazute în
acordurile încheiate între România si tara exportatoare.
Art. 12
(1)Alimentele si hrana pentru animale, care se exporta sau se reexporta,
trebuie sa fie în conformitate cu cerintele legislatiei în domeniul
alimentelor, în afara cazurilor în care se dispune altfel de catre autoritatile
competente din tara importatoare sau de legislatia în vigoare din tara
importatoare.
(2)În alte situatii, în afara cazurilor în care alimentele sunt daunatoare
pentru sanatate sau hrana pentru animale nu este sigura, acestea pot fi
exportate sau reexportate numai în cazul în care autoritatile competente din
tara de destinatie au fost de acord în mod expres, dupa ce au beneficiat de
toate informatiile privitoare la motivele si situatiile pentru care alimentele
sau hrana pentru animale nu pot fi puse pe piata.
(3)În cazul în care se aplica prevederile unui acord bilateral încheiat
între România si alt stat, alimentele si hrana pentru animale, exportate din
România, trebuie sa fie în conformitate cu prevederile acestuia.
Art. 13
În domeniul comertului cu alimente autoritatile competente au, în
principal, urmatoarele obligatii:
a)sa contribuie la elaborarea de norme tehnice pentru alimente si hrana
pentru animale si la elaborarea de norme sanitare si fitosanitare;
b)sa asigure coordonarea activitatilor privind aplicarea normelor specifice
alimentelor si hranei pentru animale, adoptate de organizatiile guvernamentale
si nonguvernamentale;
c)sa contribuie, în cazul în care este nevoie, la încheierea de acorduri cu
privire la recunoasterea echivalentei masurilor specifice privind alimentele si
hrana pentru animale;
d)sa acorde o atentie deosebita problemelor specifice de dezvoltare,
finantare si comerciale ale tarilor în curs de dezvoltare, pentru a se asigura
ca normele internationale nu creeaza obstacole în realizarea exporturilor din
aceste tari;
e)sa promoveze concordanta dintre normele tehnice internationale si
legislatia în domeniul alimentelor, astfel încât nivelul înalt de protectie sa
nu fie diminuat.
SECTIUNEA 5: Cerinte generale
Art. 14
Pentru asigurarea sigurantei alimentelor se vor respecta urmatoarele
cerinte:
a)alimentele nu trebuie puse pe piata daca nu sunt sigure;
b)alimentele sunt considerate nesigure, daca sunt daunatoare pentru
sanatate sau inadecvate consumului uman;
c)pentru a determina daca un aliment nu este sigur, se va tine seama de
conditiile normale de utilizare a alimentelor de catre consumator la fiecare
etapa a productiei, procesarii si distributiei, precum si de informatiile
furnizate consumatorului, inclusiv informatiile de pe eticheta sau alte
informatii generale puse la dispozitie consumatorului, privind evitarea
efectelor daunatoare sanatatii personale, determinate de un anumit aliment sau
categorie de alimente;
d)pentru a stabili daca un aliment este daunator sanatatii, trebuie avute
în vedere efectele probabile imediate si/sau pe termen scurt si/sau pe termen
lung ale acelui aliment asupra sanatatii persoanei care îl consuma, precum si
efectele asupra generatiilor viitoare, posibilele efecte toxice cumulate,
precum si sensibilitatea din punctul de vedere al sanatatii a unei anumite
categorii de consumatori;
e)pentru a determina daca un aliment este sau nu este inadecvat pentru
consumul uman, trebuie sa se analizeze daca alimentul este inacceptabil pentru
consumul uman în conformitate cu destinatia sa, din punctul de vedere al
contaminarii determinate de factori externi sau nu, de alterare, deteriorare
ori degradare;
f)în cazul în care un aliment nesigur face parte dintr-un lot, sarja sau
transport de alimente din aceeasi clasa ori cu aceeasi descriere, se va
presupune ca toate alimentele din respectivul lot, sarja sau transport sunt
nesigure, în afara cazului în care în urma unei evaluari detaliate nu se
descopera nici o dovada care sa indice ca si restul lotului/sarjei sau
transportului este nesigur;
g)conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabile acelui
aliment nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurile necesare în
vederea impunerii de restrictii la punerea pe piata sau în vederea retragerii
acestuia de pe piata, în cazul în care exista motive care arata ca alimentele
nu sunt sigure, desi aparent acestea sunt conforme.
Art. 15
Pentru garantarea sigurantei hranei animalelor se vor respecta urmatoarele
cerinte:
a)hrana pentru animale nu va fi pusa pe piata sau utilizata în hrana
animalelor destinate productiei de alimente decât daca este sigura;
b)având în vedere destinatia ei, hrana pentru animale este considerata
nesigura în cazul în care are un efect daunator pentru sanatatea oamenilor sau
animalelor ori face ca alimentele derivate din animalele destinate productiei
de alimente sa devina nesigure pentru consumul uman;
c)în cazul în care hrana pentru animale care a fost identificata ca fiind
nesatisfacatoare din punctul de vedere al cerintelor privind siguranta acesteia
face parte dintr-un lot, sarja sau transport de hrana pentru animale din
aceeasi clasa sau cu aceeasi descriere, se presupune ca toata hrana pentru
animalele din lot, sarja sau transport este afectata, în afara cazului în care
în urma realizarii unei evaluari detaliate nu se obtin dovezi care sa arate ca
restul lotului/sarjei sau transportului nu satisface cerintele de siguranta a
hranei pentru animale;
d)conformitatea hranei pentru animale cu prevederile specifice aplicabile
acesteia nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurile necesare pentru
impunerea de restrictii la punerea pe piata sau în vederea retragerii acesteia
de pe piata, în cazul în care exista suspiciuni care arata ca hrana pentru animale
nu este sigura, cu toate ca este conforma cu prevederile specifice.
Art. 16
Etichetarea, publicitatea si prezentarea alimentelor si hranei pentru
animale, inclusiv forma, aspectul sau ambalajul, materialele utilizate pentru
ambalaj, modul de prezentare si cadrul în care sunt dispuse, precum si
informatiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie sa induca în eroare
consumatorul.
Art. 17
(1)Operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru
animale, în toate etapele productiei, procesarii si distributiei realizate în
cadrul activitatii proprii, trebuie sa ia masurile necesare ca alimentele si
hrana pentru animale sa îndeplineasca cerintele legislatiei în domeniul
alimentelor si sa verifice daca aceste cerinte sunt realizate.
(2)Autoritatile competente trebuie sa asigure aplicarea legislatiei în
domeniul alimentelor. Acestea controleaza si verifica respectarea legislatiei
în domeniul alimentelor de catre operatorii din industria alimentara si din
industria hranei pentru animale în toate etapele productiei, procesarii si
distributiei. În acest scop, autoritatile competente trebuie sa mentina un
sistem de control oficial si alte activitati necesare în functie de situatie,
inclusiv activitati de comunicare publica cu privire la siguranta si riscurile
alimentelor si hranei pentru animale, de supraveghere a sigurantei alimentelor
si alte activitati de control care sa acopere toate etapele productiei,
procesarii si distributiei.
(3)Masurile si sanctiunile care se aplica în cazul încalcarii prevederilor
legislatiei privind alimentele si hrana pentru animale se stabilesc în
conditiile legii. Masurile si sanctiunile trebuie sa fie eficiente,
proportionale si descurajatoare.
Art. 18
(1)Trasabilitatea alimentelor, a hranei pentru animale, a animalelor destinate
productiei de alimente si a oricaror altor substante destinate ori preconizate
a fi destinate încorporarii în alimente sau în hrana pentru animale trebuie sa
fie stabilita în toate etapele productiei, procesarii si distributiei.
(2)Agentii si operatorii din industria alimentara si din industria hranei
pentru animale trebuie sa fie capabili sa identifice originea si sursa care a
furnizat un aliment ori o hrana pentru animale, un animal destinat pentru
productia de alimente sau orice substanta destinata ori preconizata a fi
încorporata într-un aliment sau în hrana pentru animale, în acest scop agentii
si operatorii trebuie sa dispuna de sisteme si de proceduri care sa le permita
ca, la solicitarea autoritatilor competente, sa puna la dispozitie aceste
informatii.
(3)Agentii si operatorii din industria alimentara si din industria hranei
pentru animale trebuie sa dispuna de sisteme si de proceduri pentru
identificarea altor activitati carora le sunt destinate produsele lor. Aceste
informatii vor fi puse la dispozitie autoritatilor competente, la cererea
acestora.
(4)Alimentele sau hrana pentru animale, care sunt puse pe piata sau care
sunt preconizate a fi puse pe piata, trebuie sa fie etichetate ori identificate
într-un mod adecvat pentru a facilita trasabilitatea, prin intermediul
documentatiei sau informatiilor, în conformitate cu cerintele si cu prevederile
specifice.
Art. 19
(1)În cazul în care un agent din industria alimentara considera sau are
motive sa creada ca un aliment pe care l-a importat, produs, procesat, fabricat
sau distribuit nu este în conformitate cu cerintele privind siguranta
alimentelor, va retrage imediat alimentul respectiv de pe piata daca acesta nu
se mai gaseste sub controlul direct al primului agent din industria alimentara
si va informa autoritatile competente. În cazul în care produsul a ajuns la
consumator, acesta trebuie sa fie informat în mod eficient si exact de catre
agent privind motivele retragerii alimentului de pe piata si, daca este
necesar, va prelua de la acesta alimentele deja furnizate, atunci când alte
masuri nu sunt suficiente în vederea asigurarii unui nivel înalt de protectie a
sanatatii.
(2)Orice agent din industria alimentara care desfasoara activitati de
comert cu amanuntul sau de distributie care nu afecteaza ambalarea,
etichetarea, siguranta ori integritatea alimentelor va retrage imediat de pe
piata produsele care nu sunt în conformitate cu cerintele sigurantei
alimentului, în limitele activitatii proprii, si va furniza informatii în
vederea asigurarii trasabilitatii acestora, participând la actiunile
producatorilor, procesatorilor si/sau autoritatilor competente.
(3)Orice agent din industria alimentara va informa imediat autoritatile
competente în cazul în care considera sau are motive sa considere ca un aliment
pe care l-a pus pe piata poate fi daunator pentru sanatatea oamenilor. Agentul
trebuie sa informeze autoritatile competente cu privire la masurile luate în
vederea prevenirii riscului pentru consumatorul final si nu va împiedica ori
descuraja nici o persoana sa coopereze cu autoritatile, conform legislatiei si
practicilor juridice nationale, în cazurile în care aceasta actiune poate
determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc provocat de un
aliment.
(4)Agentii din industria alimentara trebuie sa colaboreze cu autoritatile
competente în ceea ce priveste actiunile întreprinse pentru evitarea sau
reducerea riscurilor determinate de alimentele pe care le furnizeaza.
Art. 20
(1)În cazul în care un agent din industria hranei pentru animale considera
sau are motive sa creada ca hrana pentru animale importata, produsa, procesata,
fabricata sau distribuita nu este în conformitate cu cerintele privind
siguranta hranei pentru animale, va retrage hrana în cauza de pe piata si va
informa autoritatile competente, în aceasta situatie sau în situatia prevazuta
la art. 15 lit. c), hrana pentru animale trebuie distrusa, în afara cazului în
care autoritatile competente decid altfel.
(2)Agentul trebuie sa informeze eficient si exact consumatorii cu privire
la motivele retragerii de pe piata a hranei pentru animale si, daca este
necesar, va colecta de la acestia produsele furnizate deja, atunci când alte
masuri nu sunt suficiente în vederea realizarii unui nivel înalt al protectiei.
(3)Orice agent din industria hranei pentru animale, care desfasoara
activitati de comert cu amanuntul sau de distributie care nu afecteaza
ambalarea, etichetarea, siguranta ori integritatea hranei pentru animale, va
retrage de pe piata, în limitele activitatii proprii, produsele care nu sunt în
conformitate cu cerintele de siguranta si va furniza informatii în vederea
asigurarii trasabilitatii, participând la actiunile producatorilor,
procesatorilor si/sau autoritatilor competente.
(4)Orice agent din industria hranei pentru animale va informa imediat
autoritatile competente, în cazul în care considera sau are motive sa considere
ca hrana pentru animale pusa pe piata nu satisface cerintele de siguranta
pentru hrana destinata animalelor. Agentul trebuie sa informeze autoritatile competente
cu privire la masurile luate în vederea prevenirii riscului si nu va împiedica
ori descuraja nici o persoana sa coopereze cu autoritatile, conform legislatiei
si practicilor juridice nationale, în cazurile în care aceasta actiune poate
determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc provocat de hrana
pentru animale pusa pe piata.
(5)Agentii din industria hranei pentru animale trebuie sa colaboreze cu
autoritatile competente în actiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea
riscului, determinate de hrana pentru animale pe care o furnizeaza.
Art. 21
Raspunderea privind siguranta alimentelor si hranei pentru animale revine
agentilor si operatorilor din industria alimentara si din industria hranei
pentru animale.
Art. 22
Agentia Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor va elabora reglementari
privind sistemul de alerta rapida, gestiunea crizelor si situatii de urgenta.
SECTIUNEA 6: Dispozitii finale
Art. 23
Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
-****-
Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 4 martie 2004, cu
respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia României,
republicata.
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 27
aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia
României, republicata.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Publicat în Monitorul Oficial cu numarul 462 din data de 24 mai 2004